AUGUST DESCULȚ
----------------------------
Verde-n jur obosit-
Împlinit-ne-mplinit,
Gând de vară cu ploi,
Să mai spele prin noi.
Înclinat înspre nunți,
August fuge desculț;
Colb etern către nori,
Noi, prin el trecători.
Parcă n-aș vrea să stiu
Un apus ruginiu;
Toamna e după uși
Și în suflet, acuși...
Că în mine, cândva
Mai venea și pleca;
Prea devreme acum-
Să n-o las, nu am cum...
A. Lipcanu
31.08.2019
August desculț
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
0 Comentarii
La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!