Ce o mai fi în Țara mea


CE O MAI FI ÎN ȚARA MEA
-------------------------------------
Ce o mai fi în Țara mea?
Văd, culoare din culoare
Naște și aș vrea-o soare,
Dar străinii cum vor vrea?

Și ai noștri, cei ai noștri,
Fiecare cu-a lui Țară;
Vorbă dulce au și monștrii...
Sa-i mai cred, a câta oară?

Norii ce au fost, de ploaie,
De negreață, sau de frici?
Cine-o fi să-i înțeleagă
Și pe-acei ce vin, fierbinți...

Cu-a cui slovă și credință
Să ne-mpărtășe vor vrea?
Din multicolorul ăsta,
Ce culoare vom avea?

Nu am anii de revoltă,
ONG-uri nu cuprind;
Simplu, sub culori de boltă,
Să-mi duc anii mei-iubind...

Și să stau la sfat cu lanul,
Cu lăicerul înflorat,
Unde-și are suflet neamul,
Unde iar n-oi fi trădat.

E atâta zbucium gol,
Într-o viață temporară;
Țara însă, sunt și eu...
Ce-o mai fi cu a mea Țară?

Arcadie Lipcanu
15 iunie, 2019



1 Comentarii

  • Avatar of pruteande prutean

    republicată din greșală, n-am reușit să o șterg.Știe cineva cum?


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!