O, dacă sufletul mi-ar fi plin de iubire (traducere)

Avatar of art_iraxide art_iraxi în Poezii Filosofice 0 comentarii

O, dacă sufletul mi-ar fi plin de iubire
de Dmitri Merejkovski
O, dacă sufletul mi-ar fi plin de iubire,
Ca Domnul meu pe cruce - iubind aș fi murit,
Eu nu-mi iubesc aproapele, nici eu-mi n-am iubit,
Dar totuși uneori, de dor se umple firea.

O, Tată al meu, o, Domnul meu,
Mi-e milă de cei vii, bolnavi sau în putere,
Preafericiți sau întristați, născuți sau în cădere,
Mi-e milă de tot trupul ce suferă din greu

Și uneori se pare - toți au același suflet,
Ce strigă după Tine și se stinge,
Ca în tihna nopții trestia în foșnet,
Lumină în ochii pruncului bolnav se frânge,

Sufletul meu și Tu - suntem cu Tine singuri,
De jugul morții și de groază sunt cuprins,
Ca cel Întâi-născut al Tău de cruce prins,
Pământul într-un suflu strigă: Eli, Eli, Lamma! Sabactani.

Sufletul meu și Tu - suntem cu Tine în doi,
Iar, față către față, Dușmanul meu din urmă,
Spre Tine suflul meu, Spre Tine pașii goi,
Din ziua cea dintâi și taina veșniciei de pe urmă.

Și atunci când viața mi-o urăsc pe Tine, blestemând,
Știu totuși că de mine n-Ai uitat,
Și firea mi-o silesc ca Fiul Tau strigând:
Doamne al meu, de ce m-ai lepădat?



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!