• ȚARA MEA, CE NU VINE ACASĂ

Avatar of pruteande prutean în Poezii despre Viaţă 0 comentarii

Dedicată Vioricăi Răilean

Țara mea, ce nu vine acasă,
Deportată altfel în Sibiri,
Poate crezi, că nici mie nu-mi pasă
Unde ești, ce mănânci, ce respiri…

Poate crezi c-am uitat toți de tine
Și te vreau în Italii cerșind,
Că as fi cu conduceri păgâne,
Ce taxează durerea, intrând.

Că ași fi oarba lor uneltire
Să te țină acolo să stai,
Venetic pentru toți, în neștire
Să susții viața lor-ca în rai!

Țara mea, ce nu vine acasă,
Mult mă doare prin ce ai trecut;
Știu, că alta-I să suferi acasă
Și e alta-străin, neștiut…

Susținut-ai doar tu viețuirea
În căscioare, ce întră-n pământ,
Lutul căror veghea dăinuirea
Cu bătrânii părinți, priveghind…

Tu-bugetul tăcut al salvării
Ani la rând și mai ești și acum!
Îți cer dăjdii burtoșii uitării
Și îți pun grănicerii la drum…

Știu că doare, dar știu că va trece-
Înfloresc iar prăsazii pe vad!
Vom uita primăvara prea rece-
Până-n toamnă, când frunzele cad…

Țara mea, ce nu vine acasă,
Tu mă ierți, n-am știut să te chem
Pân acum.Tot mai tare îmi pasă-
Pentru noi, despărțirea-i blestem!

Țara mea, ce nu vine acasă,
Ce puțini mai suntem pe Pământ!
Fără tine, și noi, cei de- acasă,
Vom ajunge străini, rând pe rând…

Arcadie Lipcanu
05.04.2020



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!