Sunt ud de-atâtea stări

Când fug de tot ce-n lume am iubit,
O ploaie de un vânt tot mai cumplit
Pe valul libertății peste mări,
Pierdut în universul unor stări

Atâta pot, să știu a hoinări,
Furtunile din mine cum vor fi
Când mă întreb pe unde am fost ieri
Și adormit de-un secol de tăceri,

Când mă trezesc din albe insomnii,
Plimbându-mă pe străzile pustii,
Și dacă ești în lume numai una,
Să te ating cum bate-n geam furtuna.