Mă iartă

de kolibri în Poezii de Dor 1 comentarii

Posted by MARIANA MOROZ -SOLOMON on MAY 20, 2020

Șueră vântul hoinar prin crăpătura ușii părăsite,
Rămas stăpân în casa cu obloane, de unde în lume m-am dus.
Leagă noduri tivite cu praf, la vechea mamei maramă,
Și ascultă durerile bunei, trimise cu lacrimi de sus.

Ne-așteaptă casa noastră într-un colț uitat de rai,
Nu întelege buna, cu ce ne supărase.
De ce-am stricat acel ultim pahar în prag,
Și ușa i-am închis-o, uitând un geam crăpat.


Privesc din drum cu dor, la prispa ce mai ține minte,
Cum lutu-i încălzeam, aprinși cu frații mei în joacă.
Și pașii frige verdele de pe cararea care încă tinde
Să simtă mersul nostru, alergând pe el ca altă dată.


Gârbovită de ani, la fel ca și casuța ta, maicuță,
Am venit să-mi cer iertare, daca mai poți, mă iartă.
Că n-am pășit atâta timp a ta moale cărare,
Și geamul l-am lasat crăpat, să-și facă vântul cale.

Mă iartă, casă, că am lăsat crăpat-o rană-n lutul tău,
Ce încă mă mai cheamă-n nopțile când fuge somnul.
Și lacrima își face loc în colțul ochiului atins de ani,
De dorul timpului și-a oamenilor dragi, ce nu-i mai am.



1 Comentarii

  • de DumitruFliurta

    O tristețe pătrunzătoare e în poezie. Foarte frumos creată. Bravo. Succese.


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!