EL...,TIMPUL


El..., timpul uneori
Coboară din turnul lui nevăzut de fildeș
Unde se retrage mereu,
Fără a spune
Pentru a număra oamenii,
Care trec pe lângă el
Și uită de el...
Și din când în când
Pe câte unul
Îl îndeamnă să se oprească
Și cu el să vorbească
Puțin, ca să nu uite drumul
Și ținta unde trebuie să ajungă
Fie pe-o cale scurtă,
Sau ...mai lungă.
După care revine în al său turn
Înconjurat de singurătate
Aidoma celbrului alergător,
Solitar de cursă lungă.
El..., timpul învinge mereu
În toate cursele, întrecerile
Spre deosebire de noi oamenii,
Care numai arareori suntem victorioși
Doar când harul și destinul ne poartă spre glorie,
Sau... ne alege Istoria !

17 -18 04 2017



4 Comentarii

  • Avatar of Anadevisde Anadevis

    Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar, pentru cei ce iubesc, e o eternitate...e singurul critic fără ambiție.
    Un poem filosofic în care timpul e dincolo de a fi măsură. Interesantă idee.
    Salutări cu drag!


  • de ISTRITEANU

    Mulțumesc Ana Cristina de trecere și apreciere și din partea-mi salutări în aceeași notă
    Am reținut interesanta ta enumrare a ipostazelor în care timpul e percerut diferit cu atigerea unei culmi ce merge spre pierderea noțiunii timpului ca entitate limitată, de către cei îndrăgostiți . În mod cert focul iubirii e mai intens decât mersul acelor ceasornicului...


  • Avatar of Anadevisde Anadevis

    Clar e mai intens.. și totuși ...toate le putem recupera, mai puțin timpul.


  • de ISTRITEANU

    Da... el tropăie pe noi în tăcere lăsând urme mai mult sau mai puțin evidente...


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!