Strâns, adorm
Cu huma caldă de acasă-n pumn.
Pașii alungă ceața
De pe cărarea ce se-arată-n vis.
Copilul cel de ieri,
S-a prefăcut în scrum
Azi doruri de meleag
Mă macină aprins.
Tornade de-amintiri,
Mă prind în valul său.
Abrupte stânci mă țin
Departe de acasă.
Să strig aș vrea puternic,
Dar încă mă abțin,
Să nu rănească sunetul,
Visarea mea aleasă.
Atent așez momente,
Din cioburi bibelouri leg,
Acele mici fragmente,
Mai duc și azi suflarea.
A mamei mangâiere caldă
Mă tem să o ating,
Ca nu cumva să-i scutur
Mireasma și culoarea.
Strâns ochi-nchiși îi țin,
Căci ei pictează amintiri
Prin care pot să zbor,
Simțindu-mă din nou acasă.
Acolo aripi prind,
Acolo pot să mă ridic când cad,
Și să mă-nalț cu dor,
Aproape de-a copilăriei prag.
Pictor de amintiri
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
2 Comentarii
Da, viața trăită cândva pe meleagul drag, este deseori sursa de energie pentru ziua de azi...
Și vine atunci neapărat ”A mamei mângâiere caldă/ Mă tem să o ating.”
Iar poezia ta atinge... Mai multe.
Mulțumesc Dl.Arcadie că mereu găsiți timp pentru un popas , atât de mult motivează să scrii, când știi că cineva neapărat o să-și treacă ochii prin gândurile tale. Plecăciuni