Reflecții de aniversare


Câte vise zămislite nu se mai nasc?
Devin peste noapte iluzii avortate,
pegași frumoși ce prin fantezii pasc,
strigând din vise ...,,dacă" și ,,poate".
Unde sunt ochii ei sau brațul lui?
Pierdute, vândute, sentimente trădate,
lăsate în cuib străin ca puil cucului,
o să revină la tine ca cont pentru păcate.
Cine nu e prins, hoț nu este?
Așa se spune, dar despre adevăr se tace,
preferând motive de poveste;
dar cine face, pentru sine face.
Speranța? Iluzie născută din disperare,
clipele vieții nu cunosc repetare;
prețuiește ce e bine, simte ce doare,
trăind înțelege –tot ce se naște și moare...
.......................................................
Lasă în viața trăită un semn de iubire,
e unica potecă spre dăinuire...



1 Comentarii

  • de ISTRITEANU

    Aceste reflecții despre viața cu împlinirile și neîmplinirile ei duc la o stare nostalgică, melancolică.
    Trecerea în revistă ajunge și la concluzia că speranța e doar o iluzie născută din diperare, iar iubirea este singurul drum spre dăinuire....
    Frumos poem...
    Felicitări !


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!