ȘI EU SÂNT FRUNZĂ

Avatar of pruteande prutean în Poezii de Toamnă 2 comentarii

Nu stiu cum să vorbesc cu verdele de afară-
De obicei, pe acum- galben decor;
Octombrie, pe-o ruginită scară,
Coboară greu, cu vârsta mea, din nor.

Ades, nu sânt prieten nici cu mine-
Cu atât mai mult, prieten cu un nor,
Că orice vânt, îl ia și nu mai vine-
Mi-aruncă câțiva stropi în urma lor.

Iubirile s-ascund printre movile,
Sub plapuma de ceață-vag decor;
Nu mă deprind, când nu mai vin cu mine,
Tristețile mă clatină ușor.

Dar e un timp, ce nu-mi mai aparține,
Ci tot mai mult îl simt al tuturor,
Că toate merg acum, oricum spre bine
Și eu n-asi vrea s-alerg în urma lor.

La sigur, au fost toamne mult mai triste-
Deși-i stresant acest neclar proiect,
Dar lumea, este cert c-o să reziste-
Cu noii pictori , facem nou portret...

Planeta, seamănă acum cu o artistă,
Iar pomii, se cuprind pe sub pământ
Și-și povestesc cum frunza lor rezistă...
Și eu sânt frunza unui neam, răzbind...
A.Lipcanu



2 Comentarii

  • de ISTRITEANU

    Frumos acest poem dedicat toamnei, timp în care și autorul îl trăiește viață cu nostalgii, cu melancolii și într-o atmosferă generală nu tocmai potrivită. Totuși se spune că au fost și toamne mult mai triste, lăsând loc speranței și optimismului autorului ce se identifică cu o frunză ce-i bătută de vânt , se desprinde,dar rezistă...
    Felicitări !


  • Avatar of pruteande prutean

    Vă mulțumesc mult, Domnule Istriteanu, pentru comentariu și apreciere!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!