Nepăsare

La miez de noapte stau la masa rece
Cu ochi-nfipți în foile de nea
Și urmăresc cum versul își petrece,
O viață fără mine, undeva.

Cerneala curge, strofe se așează,
Pereți de versuri se clădesc pe foi,
Cînd mîna mea cu pixul se distrează,
Dar mintea mea e plină de gunoi.

O strună de lumină se ivește
Prin geamul de trei zile înghețat,
Care-mi arată că încă trăiește
Un vers născut în limete-necat.

Îl mai citesc odată, să-nțeleg eu
Care-i ideia lui de-a exista,
Dar să-nțeleg îmi este foarte greu
Și cred că în curînd îl voi uita.

Nu-mi pasă de nimic ce-am scris pe foaie,
Nu-mi pasă de nimic ce am creat,
De-acum idei în sufletu-mi nu taie,
Căci el deja-i ucis și împăiat.