Grădina

Visat-am o potecă noroiasă,
Într-un loc unde nu a fost și nu o să mai fie vreodată,
M-a dus într-o grădină care nu există,
Pe un podeț de lemn umblam
Și eram înconjurat de verde,
Cimentul de jos era străpuns de puternica urzică,
Gardul de sârmă era îmbrățișat de lujeri
Și dincolo de el trecea un râu încet dar răbdător,
Căci timpul îi dădea puterea să sape în beton,
Grădina era o ruină vie în afara cuștii timpului,
Mărturie a sfârșitului eternității umane
În fața răbdării naturii,
Totuși grădina era doar un mugure
A ce va avea să fie