Spectrul

de Khalil în Poezii despre Viaţă 0 comentarii

Ca un soare într-un sistem solar
sunt în centrul unei hore a fatalismului,
cred că mă învârt în jurul unui ax,
sferă de lumină,
când defapt în jurul meu se învârt
pământuri
care înghit viață și scuipă mortăciune,
inerte și reci ca fierul,
degeaba căldură,
joacă în jurul meu
pe un cântec macabru
ce îl aud în fiecare zi,
și cred în viață,
apoi realizez că și soarele va muri odată,
degeaba lumină când negrul cerului
o înghite,
cum fatalismul cu al său cântec
înghite ușor câte o zi,
până îți apare în față ca un spectru,
rânjind metalic, cu fața zbârcită
de răbdare
și gâtul arid de atâta cântec



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!