Ea privea în cer...


Într-o zi de primăvară
Când era frumos afară
Lângă o cărare ce urcă în codru
Mamele prăseau în vii
Eu stârneam gândaci, șopârle , vii
Într-o parte-n iarba-naltă și uscată
Învelită, înfășată se află o fată
Ea privea în cer la norii ca de vată
Mama ei se repezea îi mai zâmbea
Și din nou la muncă se-ndrepta
Multă vreme a trecut
Codrii sunt si-acum pe creste
În poiene viile , cărările au dispărut
Au rămas doar în poveste
Unde au crescut nuci, vii, cireși
Cresc acum salcâmi, măslini, măceși
Și fetiță a crescut
Și-a crescut și ea odrasle
Totuși singurica o lăsase
Fiii s-au împrăștiat în lume
Nu se știe de-a lor nume
Mai apoi subit sa petrecut
Fata ce prin ierburi a crescut



4 Comentarii

  • de Khalil

    Ador acest cadru natural! Ce idee splendită de a compara trecerea timpului în natură cu trecerea timpului din viața fetei. Mă regăsesc de foarte multe ori în astfel de simțiri.


  • de DumitruFliurta

    Mulțumesc din suflet. Mulțumesc pentru lectură.


  • de ISTRITEANU

    Această rememorare a unei vieţi începând cu copilăria şi terminând cu finalul în singurătate,
    este descrisă în poem extem de interesant şi cu note nostalgice, meloncolice şi uneori cu tente de tristeţe.. Se adaugă si elmente din mediul natural la fel de bine descrise.
    Felicitări !


  • de DumitruFliurta

    Mulțumesc frumos .


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!