DOAR ÎMPREUNĂ, IUBITO


Se schimbă, iubito, o lume deodată,
Pământul ne vrea mai uniți de acum,
Situația de astăzi îmi pare forțată,
Iar raiul ce-l știm se transformă în scrum.

Spre vremuri mai grele ne-ndreaptă destinul,
Dar dragostea noastră ne trece de greu...
Iubito, aruncă tristețea, suspinul
Și vino aproape de sufletul meu!

Iubirea e vrajă plăcută, și forță!
Cu ea depășim momentele grele,
Aprinde-o în tine instant ca pe-o torță
C-apoi să te-arunci în brațele mele!

Și veșnic, iubito, la fel să rămâi,
Căci numai așa putem să luptăm,
Vom fi ca-n război, în linia-ntâi,
Împreună, iubito, o să rezistăm!

REC, MOLDOVA NOUĂ, 22.03.2021



2 Comentarii

  • de DumitruFliurta

    Frumoasă, interesantă poezie. Succese.


  • Avatar of suride suri

    Mesajul e formidabil


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!