Țesutul adipos

Avatar of adun_ideide adun_idei în Poezii Filosofice 3 comentarii

cine mai luptă ca mine?

Îs un bătrân, cu rădăcini adânc înfipte
în marea Existență, de-un creator gândite;
un fiu din fiu ce sunt, dintr-un strămoș sadeá
istoria o țin în mine și fac ce vreau cu ea.
Lacom tare din fire, am vrut să am destul
și-n tinerețe am profitat cam cât să fiu sătul,
dar în timp am văzut un mic punct în față
unde ca fiecare am să mă desprind de viață
și-atunci am să vă las un sunet mut, căci am fermoar la buze,
un manuscris transmis prin fluierat de frunze.
E ca o floare, ce nu o vreau strivită,
o ultimă dorință, de Oameni împlinită.

"-Lăsați-mă să fiu, un vânt purtat pe vânturi.
Nu vreau să mă-ncolțiți, încrucișat sub scânduri.
N-ar trebui să fiu tratat ca un gunoi notoriu,
Nu vreau nici parfumat și dus la crematoriu.
Ca un lup din străbuni, ce singur vrea sã lupte,
care pleacă din haită ca soarta să și-o-nfrunte,
când am să fiu pe moarte am să urc sus pe munte
unde cu mine însumi.. am să gândesc la multe."
***
Văd viața ca un film, de o secundă frânturi,
unde puțin am stat, nesăturat de gânduri,
ce am să fiu și ce-am să fac și cum mă dreg,
vrând răspunsuri multe, unde puteam să merg?
Pot să înving gravitația ca trunchiul de copac
cunoașterea și viața însă, n-am reușit să le împac
mâhnit de-al vieții chin, am vrut de aur Mărul
o lume-ntreagă am întrebat, "știi unde-i adevărul?"
am cercetat, am disecat și-am osândit la moarte,
atâtea N credințe de oameni inventate,
căci toate luptă acerb spunând că au dreptate,
niciuna, dar niciuna, n-a reușit s-arate
de ce Răul e rău și Binele e bine,
când toate au un rost, pe cine ai susține?
sunt singur, pierdut într-o mulțime știrbă
unde în fața morții cu toții stăm smirnă.
dragoste sau ură, nu simt, nimic nu mă inundă
că-n mine am un gol care necontenit abundă,
o viață întreagă parcă pierd, oare ce se întâmplă?
și mă bufnește-un râs - că duc mâna la tâmplă,
un obicei prostesc atunci când vreau să cuget
caricatura vieții ce vrea a smulge un zâmbet
oh! tare vreau să dau de cap acestei piese triste,
îmbătrânesc de frică căci am lipsă de piste..
***
Și-n timp ce stam tăcut dar secerat de gânduri încă,
un chip necunoscut se-arată și se așează lângă,
întins pe iarba verde pe care am ales să cuget
trăind momentul cu mine, pe față își puse un zâmbet
"Doar asta ai putut să faci, să cugeți zi de zi, într-una,
când viața înseamnă atât de multe, tu-ncerci să-i vezi cusura?"
după o scurtă tăcere aud un murmur iar: "basta!
căci văd că suferi mult prea mult, ce ai cu lumea asta?
Au oare ai uitat ce multe ți s-au oferit
Căci Tatăl tău pe rugul pământesc a suferit?
Sau faptul că exiști nu este oare o minune?
Ia spune, uitata-i tu când ti s-a făcut și bine?
De-a lungul vieții tale ai răsplătit cu nimic
Minunea de a fi, de a simți un pic,
această lume măiastră, clădită cu multă trudire
Fără să ți se ceară în schimb nimic, poate puțină iubire
Dar parcă așa e omul, nemulțumit când i se oferă,
nerecunoscător ateu, chiar și-n ceasul care disperă."
Înainte să plec dincolo, departe de lumea noastră
mă pune să-i răspund, dacă am o ultimă doleanță
Ori eu cu mintea asta mică spre acele povești mă-ndemn,
Înclin să mă-ncred în cel ce reprezintă Binele Suprem
Cu ultima suflare, renunț la orice îndoială
Și glăsui speriat ca un naiv după ocară:
"Mergând departe, spre casa Tatălui meu,
îl vreau călăuză.. pe marele Orfeu !
Dacă cu lira lui, poate îmblânzi un leu,
cântul minunat va fi pe plac și unui Zeu !
Să-i mulțumesc peste măsură e singurul meu gând,
Cu mine fie darul, adus de jos, de pe Pământ!'
***
Dar în drumul meu spre stele o teamă mă cuprinde,
în jur totul e rece, nu-i cum lumea pretinde,
observ că drumu-i plăsmuit cu vise,
dorințe amăgitoare, a Omului premise.
Cum am ajuns la destinația propriu-zisă,
m-alătur unor grupuri ce-așteptă cu gura-nchisă.
Văd nișe din apă, ce-așteaptă pare-mi-se,
suflete de tot felul ce stau la cozi întinse.
Toate acaparează culori, dechise sau închise,
urmându-și chemarea, fără să-i reziste.
Cel de culoare deschisă, e-ndrumat spre acele nișe,
merge bucuros, fiindcă-i răsplătit cu vise,
pe când cel de culoare închisă va fi de curând,
trimis spre purgatoriu, înapoi pe Pământ...
mă văd învăluit de o culoare fină,
cuprins de un sentiment plăcut - aura-i de vină.
Mă-ndrept încetișor și sigur spre 'minunatele' de apă nișe,
"bucuros" nevoie mare, căci sunt răsplătit cu vise..
Odată ajuns acolo, cuprins de întrebări nestinse,
sunt îndemnat de-o voce interioră să-nfulec din vise.
Mă conformez rapid ca un suflet cuminte,
și deodată, un răspuns stupid îmi și răsună-n minte:
Nimic pe Pământ, din ce credeam că o să vie,
Observ cu stupoare că aici nici c-o să fie.
Purgatoriul e menit să ne determine,
ajunși aicea puri.. pe post de vitamine.
Într-o lume diferită, formăm o sinergie,
unde ființe mari ne cultivă pe post de energie.
Vrând să mă răscol, ridicai capul ca un leu,
însă n-apuc să... și cazui într-un somn greu..

... to be continued.



3 Comentarii

  • Avatar of suride suri

    Am vizionat filmul de idei, e interesant să arunci astfel o privire în frământările altui om și să înțelegi că nu chiar toți sunt absorbiți exclusiv de lucruri trecătoare


  • Avatar of Anadevisde Anadevis

    Se deschide calea celor ce-au crezut fără să vadă în văzduh sau să citească semnele prevestitoare.. temelia revelaților divine: "Voi lovi SUFLETUL celui ce-a râvnit desâvârșirea cu tristețea nepăsării și cunoașterii depline".
    "Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi"


  • Avatar of adun_ideide adun_idei

    Ana, Ana, ce culori interesante devii când ne întâlnim. Imi place.


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!