Toamna e anotimpul când pot vorbi cu mama

Avatar of semanticde semantic în Poezii de Dor 0 comentarii

Te-am așteptat,
știu,
nu poți să-mi răspunzi,
ochii mei îți văd chipul
imortalizat pe fiecare frunză
căzută la picioarele mele,
te simt
în mirosul merelor coapte
și-al strugurilor sângerii,
eu am rămas un cuib,
tu pasărea care a plecat spre altă dimensiune.
știu,
mă priveșți,
nu-mi dai nici-un semn,
un fulger ți-a lovit aripile,
câteva pene ți-au rămas înrădăcinate-n pământul
pe care-l stropesc acuma cu lacrimi,
dorm atât de adânc
în fiecare toamnă,
visez cum un înger coboară din ceruri
(probabil un sol venit de la tine)
îl strig cu numele tău
dar, ecoul nu se întoarce,
sunt un cuib părăsit și nimic altceva,
când mi-e frig
presar rugina frunzelor peste mine
și te-aștept cuminte într-o altă toamnă,
ca pe-o pasăre divină



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!