Toată averea omului


Când zămislește-un pui de om,
Îi cată Dumnezeu un neam.
Nu după chip, avere, casă,
Ci după rugăciunea noastră.

Când zămislești-un pui de om,
Îi face Domnul loc la masă.
Unde-mpletesc povești de viață,
Acei aleși să-mpart-o casă.

Când zămislești-un pui de om,
Se toarnă-n rădăcini iubire.
Doar că ades din prea mult bine
Cresc pâlcuri iuți de mărăcine.

Târziu percepi a pierderii povară,
Când firul de-amintiri nu se tivește.
Când vântul rădăcina dezgolește,
Și locu-ți de la masă se răcește.

Târziu percepi, ce-i adevăr, ce-i fală,
Ce e minciună, sau venit din suflet.
Ce ai rănit mai mult decât se poate,
Cu cine hotărâi să te împarți în toate.

Și care-i truda celui Sfânt se-ntreabă?
Când vezi cum omul spatele-ți întoarce?
Ușor găsindu-și loc la altă masă,
Uitând cu cine împărțea cândva o casă.

Nimic mai sfânt pe lume nu există,
Ca neamul tău, legat prin bine și durere.
Ca masa bunilor, ca vorba pe-a lor prispă,
Pe care ani la rând ți-ai împletit avere.



1 Comentarii

  • Avatar of pruteande prutean

    Cu adevărat- nimic mai sfânt,
    Cum fără rădăcini pe-acest pământ?

    Adevărul, astfel sau altfel, îl căutăm cu toții. Și îl găsim diferit și pentru fiecare e diferit. Tu pui aici multe întrebări prin poezia ta, dar ai ajus în final la un adevăr comun pentru mulți dintre noi. Mie îmi place acest gen de poezie cu expluarări înăuntru.Succes și multe zâmbete -Când zâmbește-un pui de om...


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!