SINGURĂTATE DE NECLINTIT


Sunt amăgit, nu mai sunt eu,
Doar mă gândesc c-aici nu ești,
Tu lângă mine-ai fost mereu,
Dar n-ai știut ce mult greșești...

Și simt apusul tot mai rece,
Privesc spre el ca niciodată...
Răsăritul? La fel trece
Cu dragostea-mi dulce-curată!

C-o greutate peste pleoape
Mă trezesc privind spre lună,
Nu mi-ești departe, nici aproape,
Melancolii în nopți se-adună!

Ciudată dragoste..., nebună
A fost atunci de ne-a unit,
Singurătatea-n jur se-adună
Și-mi pare că-i de neclintit!

REC, 01.07.2021



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!