Frate cu necunoscutul II

de Khalil în Poezii Filosofice 0 comentarii

Ca pe calea pietruită
sau nisipoasă,
merge omul spre ceea ce
nu a știut până acum,
așa e această ființă,
nu știe că se identifică cu negura,
că setea și foamea duc spre
infinitul mister,
care îi inundă inima
ca și râurile oceanul,
chiar dacă îi este frică,
copilul sapă și distruge și acaparează,
doar ca să descopere
acel ceva din nimicul pe care
deja îl știe,
omul nu-i făcut ca să știe Divinul
sau universul,
dar înăuntrul lui sălășluiește
dorința de a explora,
dorința ce este fericire pentru om.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!