Sacru

de Khalil în Poezii Filosofice 2 comentarii

La o anumită depărtare,
metrică, fizică,
conștientizez dur ca metalul,
și totuși cald și dulce
ca mierea,
o depărtare lăuntrică
a sinelui care zace vânăt
de revoltă,
dar împăcat cu scurgerea soartei lor,
stau departe de zidurile reci de piatră,
fără viață,
cu inscripții scrijelite cu mândrie christică,
stau departe de pledoariile lor,
scrise de cuie însângerate,
au un cântec fals care nu vibrează
cu frecvența mea confuză,
nu vreau să gust din ale lor
ritualuri goale,
precum cadavrele animate,
cu spații vidate în piept,
și în această înțepătură
a status quo-ului
sfintei lor aroganțe,
urlu sincron cu lacrimile mute
ale asceților
pierduți în timp
dar regăsiți în adevăratul Divin,
și mă închin,
și fac sacrificii
de sânge spiritual și mintal,
eternului și divinului moment,
care a vărsat în mine sacrul,
și fac hierogamie cu sincretismul
prezent ca aerul,
și mă botez în curgătoarea apă
a revelației,
care îmi spune că sângele și carnea,
fără experiență,
sunt doar pâine și vin,
așa că lăsați-mă
să dansez gol în natură
într-o orgie a simțurilor,
de dragul unicului, scurtului moment,
de comuniune cu experiența sacrală



2 Comentarii

  • Avatar of suride suri

    Rezonează cu ceva ancestral


  • de Khalil

    Vechi de când e lumea și conștiința umană.


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!