De jale-n lacrimi nu mă voi-neca

Avatar of nascut-iniadde nascut-iniad în Poezii Filosofice 0 comentarii

Pe vale se așează ceața rece,
Un clopot sună jalnic ne-ntrerupt,
Prin capul meu o viață-ntregă trece.
Încă un suflet, spre cer în zbor s-a rupt.

Răsună bocite în satul de pe vale,
Și lumînări se-aprind în jurul lor,
Prin ceața deasă focuri multe, pale
De parcă stau în aerul ușor.

Eu așezat pe deal, privesc în zare,
Încerc să văd ceva la orizont.
Eu nu-nțeleg, de ce-i atîta jale.
De ce toți plîng cînd încă-un om e mort.

Noi doar suntem străini în astă lume,
Ne naștem, existăm pentru-a muri,
Noi nu aven de fapt nici neam nici nume,
Nici sens în lume pentru a trăi.

Noi omorîm totul din priajma noastră,
Facem abuz de toate ce găsim,
Doar omul are-așa o viață proastă,
Doar noi putem prostia s-o iubim.

Noi inventăm atît de multe lucruri,
Pe care le punem pe primul plan,
Religii, mituri, sisteme mii corupte,
Tehnologii, vaccine, porțelan...

Și pentru ce aceste toate-n viață?
Pentru-a ne face traiul mai ușor?
Oricum vom zace toți fără speranță
Într-un sicriu. Căci la sfîrșit toți mor.

Dar moartea cei? Sfîrșitul existenței,
Și alt nivel nicicum nu vom găsi.
Acesta este circuitul veții,
Căci toți se nasc doar pentru a muri.

Nui altă viață după moartea noastră,
Nui rai nici iad, nui nici reîncarnare,
E doar un chin pentru nimic, o viață proastă.
Cît timp trăiești, atîta timp și doare.

Nui suflet ce ar trece-n altă lume,
Nus zei care în cer te-ar judeca,
De-aceia cînd te-ngroapă-adînc în hume
De jale-n lacrimi nu mă voi-neca.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!