Cădere

Avatar of Evvyde Evvy în Poezii Filosofice 1 comentarii

În răzvrătirea primară,
Femeia a luat chipul
A mii de femei.
Îmi curge prin sânge
Adevărul acesta
Oricât nu ar fi de păgân.
Sunt desfrânata din piață
Și sfânta din leagăn
Pentru care mai plâng.
Sunt trădătoarea
În rolul de jertfă
Pe care nu am reușit
Să-l învăț.
Cu demnitate-mi asum
Durerea căderii
Într-un trecut netrăit
Când ochii lor
Mă privesc
Dar nu mă-nțeleg.
În nebunia-mi proscrisă
Trăiesc viețile lor,
Străinele astea
Au lacrimi ce dor
Și povestea nescrisă.
Însetați de putere
Bărbații ce-i naștem
Țin focul aprins
Și ochii închiși
Adâncind renegarea.
Răzbunarea căderii
Ne-mparte în mame și fiici
Desprinse din chipul
Femeii primare.



1 Comentarii

  • Avatar of pruteande prutean

    Interesantă metamorfoză a femeii primare. Succes!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!