Monolog al conștiinței mele - I

Avatar of InimadeArgintde InimadeArgint în Poezii Diverse 0 comentarii

Credeam că pot.
Credeam că sunt destul de puternică și sunt în stare să lupt cu mine însămi.
Mizam pe faptul că, orice s-ar întâmpla, o să cad, dar o să mă ridic cu lecția învățată.
Credeam că știu să discern  tragedia de pagubă,
Și greșelile de răutate.
Trăiam cu ideea că, așa cum sunt, pot răzbate prin tot, pot îndura orice de una singură,
Pot atinge absoluturi și pot reuși oricând, dacă chiar îmi doresc.
Credeam așa, da...
Dar, știi ce? Am descoperit că sunt la fel de firavă ca iarba, și pe dinăuntru dar și pe dinafară...
Cum e ea neputincioasă în fața secetei, așa sunt eu de vulnerabilă în fața vieții.
Am realizat că sunt groaznic de fricoasă și extrem de lașă,
În special în fața responsabilităților.
Mai cu seamă, in fața dragostei.
Și dragostea e o responsabilitate enormă, știai? Chestia asta am descoperit-o recent: că nu vreau să îmi las inima să iubească pentru că mi-e frică de el, că nu mă va accepta așa cum sunt.
Și dacă nu mai e așa drăguț cu mine după ce află ce simt pentru el?
Și dacă profită de faptul că îl plac și se joacă cu inima mea?
Și dacă mă rănește intenționat?
Și dacă de fapt, nu mă place deloc?
Și dacă... Și dacă...
Vai... Ce e în inima mea, numai eu știu.
Aș scrie mai mult, dar e o limbă pe care o traduc greu - limba inimii mele.
Totuși, simt că nu mai pot așa.
Vreau mai mult, și apoi nu mai vreau nimic.
De asta, păstrez tăcerea fără să explic sau să îmi argumentez prea mult deciziile.
Poate că, făcând așa, pierd cel mai mult eu, nu el.
Poate rănesc.
Poate îndepărtez oameni și îi las dezolați și confuzi.
Poate.
Dar poate că altfel nu știu cum.
Altfel nu știu cum.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!