MI-E GÂNDUL TOT LA TINE PRINS


Mi-e gândul tot la tine prins,
Ca un cutremur mă-nconjoară,
De-o vreme zbor din vis în vis
Să te-ntâlnesc ca prima oară!

Ca-n vremea când era pe cer
O lună plină printre stele,
Ca-n vremea când puteam să sper
Că vom ajunge pân' la ele!

Și timpul trece, trece greu,
Tot mai prezentă-i suferința,
Constat că eu nu mai sunt eu
Când lupt cu noaptea și dorința!

Mi-e gândul tot la tine prins,
Mă-nec în vânt și în furtună,
Am sufletul aproape stins
Și-o inimă mult prea nebună!

Atâta dramă am s-adun...
Și am să fug cu ea departe...
Pe Venus, Pluto sau Neptun
Cât mai departe și de Marte!

REC, 26.11.2021



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!