Manifeste

Avatar of liviutz28de liviutz28 în Poezii despre Viaţă 0 comentarii

Și-n lungul drum, apus de soare
Sare-un ins; pătruns, pripit,
zorită-i ființa muritoare; Doamne, plânge și suspină!
Să-l întreb eu oare, cine sunt și ce-i în zare?
Lasă-l, iartă-l, căci e prost, s-a tot dus și s-a-ntors,
uite cat de necăjit, pare omul la zenit...
Lasă-l, omule, tu n-auzi? Lasă-l să-și învingă teama
Tu de ce n-auzi?... eu sunt tu, iar tu-mi ești vama.
Ce vamă-ți par eu, nălucă, ieși din mintea-mi te rog,
nu mă rabdă cerul mare sub expresii de milog.
Profan ești, copil-ghioc, am să-l las să zacă-n drum,
pân' ce noaptea, chiar mai rece, îl va face apă, râu
va pieri, în ceas simbolic, cu dorințe asuprite
prin ochii mari și dulci ai casei tale, pustii și fortuite.
Blajenia nucilor bătrâni, ce-au cunoscut veacuri de poveste,
nutresc acest dual sumbru portret,
cu perfecte manifeste.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!