Gerul

Autor: maminineta, (28/01/2010 - 11:09)

Privim fascinaţi cum iarna dă vieţii o lecţie
În loc de cerneală, o scrie cu lacrimi de ger
Mor viruşi pornini , înnecaţi de o singură frecţie
Şi dorul de vară, pluteşte din piepturi spre cer.

Îngheaţă izvoare, îngheaţă pe ramuri zăpada
Nu latră nici câinii, e linişte , calm şi senin
Tăcută şi albă ne mătură casa şi strada
Te bucuri de focul din sobă şi cana de vin.

Îngheaţă salarii şi pensii îngheaţă pe loc
E criză se ştie, e lumea învinsă de bani
Rămaşi fără sprijin, nu poţi să găseşti un mijloc
Să treci cu vederea o ţară de oameni sărmani.

Mai e o speranţă, pluteşte pe-o rază de soare
Ghiocelul plăpând, ce sfidează a gerului ură.
Un ger supărat învins, de o singură floare
Ce aduce lumină în gând şi-n suflet căldură.

Comentarii (2)

A scris Valeriu la 28/01/2010 - 19:13:04

M-ai inebunit Nineta !

Îngheaţă salarii şi pensii îngheaţă pe loc !

Poemul e frumos si scris bine,
dar tot nu te lasi de politica !
Sa fii iubita,
Cu caldura,
Valeriu

A scris maminineta la 29/01/2010 - 11:34:19

Valeriu, asta e realitatea din tara si ma doare.Pentru mine e mai usor sunt obisnuita cu greutatile, dar e pacat de copii ca ei nu au nici o vina , viitorul lor trebuia pregatit de noi.

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!