Tîrzie şoaptă...

Autor: kristi, (01/02/2010 - 00:55)

Tîrziu...şi cea ultimă şoaptă
Mai cearcă să curme al meu gînd
Privesc înapoi cu dor şi credinţă
Pentru-a nu pierde calea unor trăiri...

E galbenă poza pe care-odihnesc
Chipuri scăldate mai ieri de un vînt
Amintirile toate care azi mai trăiesc
Prin poze nu-şi pot rosti întregul cuvînt...

Lacrimi umile îşi cearcă izvorul
Ca semn al luminii scăldate de-un vis,
Degeaba mai cauţi cu nesaţ dorul
Cînd el în priviri demult e ascuns...

Prin vîntul de-afară un suflet vorbeşte
Şi mîna ţi-o întinde ca pe-un drum către cer,
Doar de nu s-or pierde urmele răzleţe
Ce-acoperă praful timpului de ieri...

E caldă şoapta ce înşeală noaptea
Şi mîna mă-ndeamnă a mai da glas unor vorbiri
Nu avem nimic şi ne plîngem de soartă,
Dar oare nu noi stăpînim un destin?

Mereu alergăm, doar căutare
Din ritmul acesta se-alege doar scrum
Printre două focuri – ale vieţii încercare
Să nu greşeşti niciodată un drum...

Şi lumea toată pe cît e de mare
Într-o clipă moartă se-adună-ntr-un nimic
În timpul ce curmă trăirile toate
Praf sîntem într-un tot infinit...

Să nu cauţi vorba ce-ar aduce uitarea
Pierzaniei sufletului căzut într-un gînd,
Căci nu calea cea mai uşoară
Aduce scăparea unui destin...

Tîrzie şoaptă ce inima cearcă
Mai lasă să treacă-n amintire
Vîntul ce tulbură imaginea moartă
Din apa vieţii neliniştite...

Căci unde nu cauţi – iluzii, speranţe
Ca un proaspăt văzduh acoperă gîndul,
Însă timpul răneşte, de parcă cu gloanţe
Ar vrea să omoare tot adevărul...

Nu caut cuvinte ce-ar înşira versul,
Precum o-ncercare el curge latent,
De-ar prinde culoare întreg universul
Şi-ar pierde mîine adevăratul sens...


E dulce durerea ce sufletul cearcă
Într-o boare de vînt îşi pierde ecoul,
Căci unde-i seminţa să prindă viaţă?
În tot golul şi ea-şi pierde rostul...

Sînt ani la mijloc de cînd vorbe mă frămîntă,
Trăiri ce se-aprind şi se sting în imens
Tot greul de ieri, azi mai cuvîntă
Să uit nu mă lasă de-un dor intens...

Tîrzie oră în care trăieşte
O şoaptă apusă, un gînd rătăcit
Lasă mîna mea să se culce,
Închide ochiul obosit...

E iarnă şi prin iarnă timpul vorbeşte,
Un vis de ieri azi pare pierdut
Opreşte, ascultă – şi destinul ghiceşte
Pe al său drum făr'de sfîrşit şi-nceput...

Nu omul decide, cînd a se naşte
Şi nici cînd firul are să se rumpă,
Dar o-ntreagă lume omul stăpîneşte
Cînd înţelepciunea mai cuvîntă...

Marea îndeamnă spre larg orizont
În care trăirile toate se-aprind –
S-o iai în zbor ar fi mult prea uşor
Şi rostul şi-ar pierde orişice urmă de-un gînd...
E sufletul nostru pală lumină,
Care mai caută drum în tot restul
În noapte rătăceşte încă o umbră
Cu aprinsa dorinţă de-aşi rosti crezul...

Tîrzie şoaptă ce inima cearcă
Prin vînt mai păstrează taină de-un nume
Şi chiar de e goală speranţa, deşartă
Alină durerea din mine...

8.01.08

• 1 commentarii
• Tema: Poezii de Dragoste