Balada spânzuratului

Avatar of BORIS67de BORIS67 în Poezii despre Prieteni 0 comentarii

Îl chema- cum îl chema…
La ce naiba ar conta?
Bătea vântul , era seară?
Era toamnă , era vară?

Era ziuă, era noapte?
Era jale peste poate?
Sau era doar gând pustiu
În văzduhul vineţiu?

Era tânăr ? Da , era!
Îl chema… cum îl chema…
Poate ”neica nimenea”–
La ce naiba ar conta?

Poate ciocârlii cântau
Poate doar câinii urlau
Poate cineva-l iubea –
Poate lumea îl ura

Poate se temea de toate
Poate-i era dor de moarte
De neant şi risipire –
Sau fugea de amintire.

Poate se crezuse jalnic
Şi voia să fie falnic
Sau o frunză ce căzuse
Şi-napoi în pom se vruse

Să se legene spre seară…
Era iarnă, era vară?
Îl chema… de ce ce-ar conta?
- Poate nici nume n-avea…

Poate-avea nume de floare
Poate-avea nume de soare-
Sau avea nume de humă
Fără tată, fără mumă

Fără fraţi, fără surori…
Poate-avea fruntea în nori
Şi picioarele-n pământ
Şi voia să-şi ia avânt

Să se-nalţe, să se ducă
Unde-i sufletul nălucă
Unde toţi zic că se duc…
Poate avea nume de cuc,

De feciorul nimănui
Blestemul pământului…
Poate că era urât
Sau avea gâtul prea scurt

Şi voia să şi- l lungească…
Ori vreo parte muierească
Îi spusese “dragul meu”
Şi-i sucise mintea rău

Ori poate îl părăsise
Sau c-o vorbă îl lovise
Drept în coşul pieptului -
Sălaşul sufletului.

Poate lumea nu-i plăcea
Lumea asta – haită rea
Lumea asta – rău hăţiş
Fără nici un luminiş

Fără dragoste şi dor…
Poate- avea nume sonor
Şi era UN CINEVA
La ce naiba ar conta?

Bătea vântul, era seară?
Era toamnă, era vară ?
Era ploaie ori ninsoare
Sau parfum sfios de floare?

Cine ştie ca să spuie?…
Umbră neagră dealul suie
Spre copacul întristat
Singuratic şi uitat.

Dimineaţă… cer cu nori
Era brumă, erau flori?
Crengile tăragănă
Frunză neagră leagănă:

“Frunză neagră, or veni
Oamenii făr’ a boci
Şi te-or duce ocolit
Până într-un loc ferit

Te-or da pradă lutului –
Hrană nesătulului -
Şi din tine-or creşte spini –
O mulţime de ciulini

Nimeni nu te-o pomeni,
Nimeni nu te-o prohodi
Numai noi ne-om aminti
Că ne-ai fost frunză de-o zi”

Astfel crengile vorbiră…
Oamenii puhoi veniră
Şi-l luară din copac
Şi-l numiră fiu de drac

Fiul necuratului –
Blestemul pământului…
Şi-şi scuipară toţi în sân
Şi îl duseră prin fân

Prin fân şi prin nalbă-naltă
Nimenea să nu-l mai vadă.
Şi-ntr-un loc ascuns scobiră
Cu pământ îl înveliră

Şi plecară flecărind
Şi de rău mortul vorbind:
Că-l chema … cum îl chema
Că era aşa… şi aşa…

Numai copacul îl plânse
Şi o creangă mare-şi frânse
- Creanga care îşi pierduse
Frunza neagră ce-o avuse…

…Îl chema… cum îl chema!
Nimeni n-o mai întreba –
La ce naiba ar conta?
















0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!