La căpşuni

Autor: labic, (09/02/2010 - 17:58)

Soră-mea şi eu fugit-am, de acasă, pe furiş,
Cînd zăduful e mai mare şi toţi caută umbriş.
Prin hăţiş cu stofă deasă, peste deal, prin nucărie,
Iată-ne ajunse-n grabă la căpşunile din vie!

-Ţssst, -un greier fluşturatic,cu mustăţile la ceafă,
Taie sufletul amiezii parcă ar cînta la arfă...
-Stai, îi zic, căci sunt mai mare, şi ascunde-te aici-
Şi aşteaptă!La chemare - te porneşti tîrîş, pe brînci...

Soarele îşi fierbe-n clocot un ceaun de mămăligă-
tot văzduhul arde-n flăcări! iară soră-mea ma strigă:
-Hai, că vine nea Costache să cosească sunătoarea!...
Eu, fur la căpşune coapte şi n-aud înştiinţarea...

Una-n poală,două-n gură- se topesc fără-ncetare!
Ce aromă, ce gust tandru -o sarut pe fiecare!
...Dar urechea, vai, ce-mi arde! Soarele s-o fi pitit?
Şi mă smulge prea năvalnic dintr-un vis neisprăvit!

Vai, ce ochi amari ca fierea, mă strivesc cu necruţare?!
Hmmm… viteazul din tufişuri se mai vede doar în zare!
Eu strig cît mă ţine gura! Strig…dar cine să m-audă?
De căpşuni mi-e plină gura, iar acum de una crudă!

Nea Costache vezi prea bine-de furat m-a dezvăţat!
Cu-o duzină de căpşune verzi şi acre m-a-ndopat!

• 3 commentarii
• Tema: Poezii pentru Copii