Bună ziua, viaţă!
Autor: Anatolie, (04/03/2010 - 14:39)
Aleargă veseli ghioceii
Cu pletele-aruncate-n vânt
Şi în al păsărilor cânt
Precum un val inundă codrii.
Brânduşe, viorele,
Grâuşor şi brebenele,
Luate cu ei la goană
Inundă câte-o poiană
Şi pe raze-ncălecate,
Întinzându-se spre cer,
Fac covoare înşirate
Cu primele flori brodate.
O, Doamne, ce splendoare!
Natura-i toată grăitoare:
- Bună ziua, soare!
- Bună ziua, viaţă!
04 martie 2010
- 4 commentarii
- Tema: Poezii despre Natură
