Despre tine...

Zdrobit şi speriat tu stai închis în sine
Lipsit de mângâieri şi zilele senine,
Tu unic pământean - neînţeles de lume
Visând în astă vreme – la timpuri vechi, străbune.

Tu suferi mult, încet, iar suferinţa
Cu cât ea te cuprinde îţi piere iar dorinţa,
De-a duce lupte multe cu propriul destin
Ce fără jale împunge cu a-l său rău venin.

Oricât de greu îţi este
Tu lupţi fără-ncetare,
Să schimbi ceva în lume
Să schimbi ceva sub soare.
Să schimbi aceste vremuri
Ce ne-nrobesc pe noi,
Să scapi această lume
De plâns şi de noroi.

A fost şi-un Eminescu
Frumos la chip, la nume
Dar ce folos din asta?
Plecat e-n altă lume.
Iar noi – norodul plângem
Că nu l-am înţeles,
Că în acele timpuri
Nu ne era a vers.

A fost şi un Copernic, un Bruno, Galilei
Din cauza aceasta au suferit şi ei,
Au vrut să-ajute lumea, ca ea să se trezească
Iar clerul n-a făcut, decât să-i ponegrească.

Ce faci tu-n lumea asta, mi-e greu să mă gândesc
Că-ci loc îţi este ţie în sân Dumnezeiesc,
În ocean de lapte apusul să-l priveşti,
Cu flori înmiresmate de frig să te-nveleşti.