PEISAJ DE IARNĂ

După o ninsoare blândă
Zăpada s-a aşezat
Şi pare că totul a îngropat
În plapuma-i albă catifelată.
Ici acolo, câte un coş
De pe un acoperiş de casă
Îşi arată capul
Şi el troienit
Din care,
Agale se ridică şi coboară:
Fumul în valuri
Din sobele pline de leme
Îndreptându-se spre valea ce şi ea
Pare mai mică
Şi mai puţin adâncă
Cu marginile rotunjite,
Iar în depărtare la capătul ei,
O fântână cu cumpănă
În a cărei furcă
Stă o cioară
Ca o neagră pată
Pe albul înconjurător
Ce inspectează toată valea
Şi-ale ei maluri cu case răsfirate
Aidoma unui grănicer
Ce păzeşte ca nu cumva
Un duşman nepoftit
Să cotropească acest colţ
Dintr-o mare albă
Fără de margini,
Fără de sfârşit,
În care satul e atât de liniştit,
Încât pare că e adormit
În plină zi.

4 - 7 02 2012