PĂMÂNTUL ALB, DE DUPĂ PRIMA ZĂPADĂ

de ISTRITEANU în Poezii de Iarnă 0 comentarii

În albul atotcuprinzător mă cufund
Ca într-o mare, fără de margini
Şi-n ale ei, magice mreje
Ce nu pot fi descrise în cuvinte.
De jur împrejur:
Pomii, casele şi toate câte sunt
Au alt contur
Iar albul ce le ornează
Pare fără cusur.
Soarele şi el
E mai blând
Razele lui numai ard
Al nostru trup, acum mai firav.
Din loc în loc
Alături de oamenii vii
Apar şi unii creaţi de copii
Cu nas, cu gură cu mâini
Cu ochi făcuţi din cărbuni
Ei sunt oamenii de zăpadă
Ce-n primăvară se vor topi
Şi-or să cadă
Pe pământul negru întunecat
Nu alb, cum a fost după prima zăpadă
Şi se vor pierde
În timpul ce totul adună
Fără de grabă.

26 - 27 01 2012




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!