Iarna

E timpul, ce ca moartea vine cind iti e mai greu,
E timpul, cind totul e sumbru si ninge mereu,
E timpul si iarna raceala isi vira ca frica in noi
E timpul cind neaua se-aseaza marunta pe arborii goi.

Uscat e vazduhul, ce frige cind intra-n plamini,
Uscati iti sunt ochii, ce ieri imi plingeau peste miini.
Frumosul ucide, cind cerne faina din nori
Si tot ce e verde se pierde in non-culori.

E prea putin soare in geamul cu flori din hirtii
Si prea multe drumuri in locuri atit de pustii,
Sa plec nu mai pot, nu stiu unde-i sud, unde-i nord
Caci sta-n nemiscare corabia-n ultimul port.

Smogul din centru s-a strins intr-un nor urias
Si se-oglindeste-n soseaua fara de pasi,
Capuri se-apleaca supuse marelui vint,
Albul orbeste plutind intre cer si pamint.

O alta penita din aripa frinta am scos,
Vidul si plinul se schimba din sus in jos,
Clepsidra-i perfecta, dar iarna ma trage-n pamint
Si clopote bat inchinindu-se cercului sfint.

O, unde esti vara, cu ochii tai zimbitori?
Si unde ti-e roua pe corpul fierbinte in zori?
Pe iarba uscata imaginea ti-o mai citesc,
Dar nu mai e zumzet in ritmul tau ciclic firesc.

Te vreau inapoi cu soare si cu papadii,
Te vreau inapoi si stiu ca cindva ai sa vii,
Nu am nici o sansa, in dorul de vara-am sa plec,
Sa stau in caldura macar pina fulgii mai trec.