Astenie de primavara



Azi m-am trezit fără zâmbet,
Şi fără cuvinte.
În zori, toate culorile mele
Erau presărate peste flori.
M-am trezit fără lumină...
Şi am văzut toate stelele strălucind.
Am rămas fără cântec ...
Şi am colindat pădurile,
Printre crengi înverzite
Se ascundeau cântând păsările.
Azi, m-i s-au dezlegat aripile
De trup şi au plecat rebele,
Cu toată zburdălnicia din ele.
Am urmat vântul să le aflu ,
Rătăcind, s-a făcut târziu
Şi mi-am pierdut visele.
Copilul dinlăuntru mă cheamă
Cu zâmbet , cu adiere de primăvară,
Redându-mi lumina şi cântecul,
Adunând visele mele şi aripile.
Dar eu urmez vântul, pribeagul.
Chemare căreia nu i-am aflat înţelesul,
Dar imi mai caut inca...cuvintele.



4 Comentarii

  • de Fifi

    Am şi eu o astenie...dar mi-e greu s-o explic în cuvinte, nu există cuvânt pe lume să pot...e plăcută poezia ta.


  • Avatar of anothermede anotherme

    Eu am astenia asta tot anul, noroc că mă mai aduc la viaţă versurile voastre. În ceea ce priveşte poezia... şi eu la fel ("îmi mai caut încă ... cuvintele")! :)


  • Avatar of AmmAde AmmA

    Multumesc, mult Fifi!


  • Avatar of AmmAde AmmA

    Cristina,versurile tale te contrazic .Te citesc cu mare placere!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!