Hahaaaaaaaaaaaaaa


Te ştiu! îmi purtai dinţii când aveam zero ani
în burta tatălui găsit pe Nuştiuunde din
uliţa spânzuratelor pântece.
ai crezut că-s pietre de aur ruginit
şi i-ai aruncat pe lume...;
eu eram aţa neagră ce-i înşiruia ca o perlă mai retrasă
printre norii de pământ magmatic.

Mă ştiu! îţi purtam aceeaşi dinţi,
căram apusul cu ei alergând spre zori
ca un soare sinucigaş.

şi eu am vrut să mă sinucid,
să-mi iau moartea prefăcându-mă că-s stea gâtuită
de figura lumii,
da' n-am crezut c-am dinţi şi n-am zâmbit nimănui.



1 Comentarii

  • Avatar of gerrade gerra

    Se pare că haru-ţi zâmbeşte cu toţi dinţii de aur! Şi nu-i de loc ruginit! Metaforă de mare forţă dublată de sensibilitate! Cu viziunea umbroasă aş mai cârti puţin! Sper că-i doar o fază! Să ai o cale luminată!
    Gerra


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!