Nemurire nereuș


Îmi provoacă isterie
Noaptea, ce căzu' din nori;
Ce va trece - las' să fie,
Pîn' la momentul, cînd nu mori.

Mai apoi, în cîntec propriu
Vei dori să te revezi;
Să nu uiți a-ți pierde locul,
De vei începe să nu crezi.

Fi-va proasta nemurire
Un ecou din cei ce-s vii,
Îți va intra adînc în fire,
Să nu uiți, deci, să-ți revii.

Iar din stele de mărgele
Va cădea un ajutor;
Îl vei rezări în stele
Și simți-vei că nu mori...



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!