O povestire-,,Sarmanul''de (Tina B)

Avatar of moroz1de moroz1 în Poezii de Iarnă 0 comentarii

Apusul rumenit al soarelui ce părăsea negrăbit cerul ,se mistuia în coama pădurii de peste deal.Crengi pustiite şi îngheţate scîrţîiau în rafala vîntului.Această seară de iarnă era friguroasă ca niciodată şi zăpada cădea din belşug.Casele şi-au tras peste ochi căciuli groase,lăsînd loc ca să iasă fumul din hogeac.Copiii se adun la gura sobei ,lipsiţi de gîndurile foamei şi fericiţi primesc cu bucurie darurile părinţilor în ajun de sărbătoare. Ei le spun noapte buna,îi sărută dulce pe obrăjori şi copii în loc călduţ încep să adoarmă.Dar lîngă o margine de sat ,pe unde nucii sunt înnalţi şi bătrîni,într-o căsuţă pustiită în care viscolul se strecoară prin toate crăpăturile casei ,aproape de o candelă vineţie, ce tremura uşor în camera rece,sta un băieţel ,ce plînge.El aştepta flămînd în frigul aspru ,cu ochii trişti şi obosiţi de plîns,era mereu cu gîndul la a sa mămică care plecase de mult timp să caute ceva de mîncat. Un motănaş sur ,zgribulit de frig,cu ochii albaştri şi trişti,se furişase în camera,unde domnea tăcerea.Băiatul îl luă în braţe şi-l cuprinse cu dragoste,lipindu-l de pieptul său,unde se auzeau uşor bătăile ritmice ale inimii.Îşi suflă în mîini ca să le dezgheţe şi se ghemuiseră ambii la podeaua rece,învelindu-se cu nişte zdrenţe subţirele care nu mai dădeau căldură. Focul din sobă încetase demult şi casa devenise un adevărat boţ de gheaţă.Ferestrele prinseră a picta flori dalbe şi în cămeruţă se făcuse întuneric. Era tîrziu .Fulgii stufoşi se aşterneau încet pe acoperiş ,pe cărăruşe,pe ramurile copacilor care.în bătaia vîntului păreau să aibă suflet şi ele.Din depărtari se auzeau urlet de cîini şi o fină melodie a fulgilor imaculaţi ce se roteau gingaş pe aripi de vînt creaseră în jur o adevărată filă de poveste.Cineva parcă se jucase pe străzi ,lăsînd fulgii măturaţi dintr-o parte în alta şi babe de zăpadă rîdeau cu măturile în mînă care mai mici,care mai mari ,toate aranjate frumos lăngă portiţeţe îmbrăcate în mantii strălucitoare.La miez de noapte,cînd împrejurimea era pătrunsă de o vrajă frumoasă,luna îşi deschise pleoapele ridicînduşi genele lungi şi începuse a îngălbeni casele ce deveniseră din ce în ce mai multe în sătuc.Pînza neagră ce învelise localitatea de cu seară,acum se transformase într-un mare potop de aur ,ce scînteia zglobiu pe cerul albăstriu. În casa de la margine de sat,se auzi pe neaşteptate un sunet ce scoase la iveală un semn de viaţă.Doi şoricei micuţi se vîrcoleau prin păingenişul întunecos din cotruţă,căutînd ceva de ronţăit.Chiţcăitul lor ascuţit îi treziseră pe cei doi adormiţi lîngă soba rece şi casa părea mai vie. De la praful ce-l făcuse şoriceii în cotruţă ,motănaşul prinse a strănuta,iar băiatul la mîngîiat pe creştet cu blîndeţe şi la învelit în zdrenţele de pe podea.Pisicuţul lăsînd capul pe lăbuţe,privea cu jale camera goală.Aşteptarea îl chinuia pe băiat tot mai tare,iar gîndul la mămica sa şi la bucate nu-l mai lasă în pace nici pe o secundă.Copilul se apropie de fereastră şi cu mînuţa degerată şterse capodopera de gheaţă ce o întinse frumos pe sticlă mîndra iarnă. O rază luminoasă trecu iute prin geam şi camera se îmbogăţise cu straie noi.Lumina gălbuie şi palidă a crăiesei-luni îi amintise copilului un colţişor micuţ de pîine...Ce-şi mai dorea el acum sa-i simtă gustul formidabil şi în mîini cu dragoste s-o ţină. Spre mirarea lui,în acel frig insuportabil ,văzuse pentru prima oară văzduhul albastru fluturînd de îngeri.Pe faţa catifelată şi rece a copilului răsărise din adîncul sufletului un zîmbet...Micuţul,cu lacrima cristalină ce izvora din ochii sai albaştri ca doua mergele,privea la totul ce rămase neschimbat,s-a stins demult şi flacăra candelei,dar băieţelul tot mai stă la geam....Sărmanul..........



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!