Cadoul

de Sa-Tok în Poezii Diverse 1 comentarii

Sergiu mergea spre serviciu: “Duminică e ziua Irinei, mai sunt cinci zile, oare ce cadou să-i fac?” Își dorea ceva neobișnuit, ceva, ceva ce nu a mai dăruit nimeni, nicicui, niciodată. Dar ce? Era îndrăgostit, o iubea la nebunie, de cînd a cunoscut-o a devenit alt om. Dispăruse puștanul slab, neîncrezut și apăruse un bărbat pentru care cuvîntul imposibil nu exista. Pentru el a fost o întreagă metamorfoză. Lumea devenise mai caldă, mai frumoasă, viciile de care nu putea scăpa, acum păreau doar un vis, un vis straniu prin care trecuse. Și avea o forță, Doamne, ce puternic se simțea! Privea la fețele mîhnite de pe stradă, ce îi ieșeau în cale și nu putea înțelege, de ce sunt așa de triști, tot timpul grăbiți, încîlciți în plasa vieții. Pe cînd el ar putea să zboare! “Ce-i, Doamne, și iubirea asta? Ce forță? Și totuși, ce-i de făcut cu cadoul...? Dacă îi umplu odaia de la cămin cu flori... Banal, a mai fost. Să mă urc pe o scară la balcon cu un buchet într-o mînă și cu ciocolate în cealaltă, în zori, cînd încă doarme... Dar cîți au făcut la fel? Nu. O serenadă... S-au cîntat mii...” Ideile îi veneau cu duiumul, una după alta, sau împreună, încîlcindu-se în mintea sa, dar nu-i plăcea nici una, totul a fost, totul se repetă, totul i se părea banal. “Ah, dacă aș fi un magician, ba nu am nimic în palme și hop! un trandafir se naște în una din ele și nu oarecare, ci un trandafir de foc sau de apă, sau... sau vin pe un balaur la geamul ei și apoi împreună zburăm prin nori, peste munți, mări, pe o insulă tropicală, unde am fi numai noi doi. O mișcare de mînă și apare o masă plină de bunătăți. Ce dorești, Irina, și la fiecare răspuns – hop! orice îți dorește inima, ar fi minunat... dar din păcate sunt doar vise.”
La muncă, Sergiu ca niciodată era buimatic, nu auzea ce îl întrebau colegii, se pornea într-un loc, ajungea în altul. Se gîndea la Irina, la ochii ei și la ce cadou să-i facă. Cînd ieși la o țigară, îl observă pe unul din colegii săi.
-Denis, tu ești la noi fustangiu...
-Da, propuneri, sugestii!?
- Nu, am vrut să te întreb, dă-mi o ideie de un cadou. Duminică e ziua Irinei și nu știu ce să-i iau.
- Ascultă, vorbești cu colegii de la gazdă să se evaporeze fiecare unde dorește. Duminică seara, organizezi o cină romantică cu lumînări, cu muzică, vezi și tu. Iai cadou o lengerie intimă și... e a ta.
- Scopul e altul, vreau s-o impresionez, nu...
- Auzi, toate fetele sunt la fel și își doresc același lucru ca și bărbații, nu fi molău. A trecut timpul serenadelor și sexului după nuntă.
- Ea e altfel, nu o cunoști, oricum, mulțumesc de sfat.
Sergiu își aprinse încă o țigară gîndind: “Oamenii nu mai sunt cum au fost înainte, unde e dragostea descrisă în cărți? Cărți. Alex, el e scriitor, poate îmi dă el o ideie.” Fugi spre biroul acestuia. Ca de obicei, în timpul serviciului Alex se ocupa cu orice, dar nu cu ceea ce ținea de muncă. Era un om straniu, bun specialist, dar numai atunci cînd și-o dorea. Avea în el un talent de a atrage oamenii, era ușor de discutat cu el, pe toți îi înțelegea, pe toți îi ajuta, la sigur îi va arunca o ideie.
-Salut, Alex, uite așa și așa, începu a bombăni Sergiu, povestindu-i problema sa. Părea că Alex nu-l aude, tot scriind ceva, dar Sergiu știa că îl ascultă foarte atent.
-Ceva neobișnuit, hm, cred că fiecare ar trebui să hotărască singur acest lucru, fără sfaturi, dar dacă dorești, știu eu... mă rog... o plantă carnivoră.
-Poftim?
- O plantă carnivoră, poți să-i spui plantă vie, desigur numai dacă-i plac florile. Închipuie-ți, te trezești dimineață, iai o muscă acolo, un țînțar sau mai știu eu, o insectă oarecare și hrănești cu ea planta. Ap! și ai rămas fără o bucată de mînă.
Sergiu îl privi nedumerit.
-Glumesc, nu sunt așa de mari ca să mănînce un om, spuse cu zîmbet Alex. Dar bine, e o ideie, ai vrut ceva neobișnuit. Eu personal nu cunosc pe nimeni în Chișinău care ar avea așa o plantă, nu spun că nu sunt, dar probabil sunt puține, cred...
- Și de unde fac rost de una?
- Întrebi de ochiul care vede.
- Poftim?
-Internetul, frate, e atotștiutor, noul zeu al oamenilor.
-Mda.
-Sergiu, uite ce-ți spun eu, tu dorești să faci ceva nou, ceva ce nu afost, dar e imposibil, oricum a făcut-o cineva înaintea ta, poate în alt timp, în alt loc. Eu, la drept vorbind, cred că toate cuvintele de iubire s-au rostit deja, doar să născocești tu altele noi... Alex zîmbi. Îți dau un sfat: află de la prietenii ei, de la rude, vezi și tu, poate are o dorință pe care o crede de nerealizat, sau la care visează și îndeplinește-i visul, va fi cel mai frumos cadou. Deși, cel mai bun cadou e iubirea ta și nu uita: gestul contează. Acum, mă scuzi, dar sunt ocupat. Da, încă una: graba strică treaba.
În acea noapte, Sergiu visase plante carnivore, ce fugeau după el dorind să-l mănînce.
Irina se trezise cu un gînd: “Ah, ce bine că e duminică și nu mai e nevoie să merg la ore!” Deschise ochii, privi spre geam, afară părea o zi frumoasă, dar... ce e? Ninge? Sări în picioare, dădu pierdeaua la o parte și privi pe geam afara. Da, ninge, și ce frumos ninge! Ceva zbură pe lîngă ea, întoarse capul și văzu un fluture, apoi încă unul și încă unul, erau zeci de fluturi, dar de unde? Își aduse aminte că, pe cînd era copil, tot timpul îi zicea mamei: “De ce nu m-am născut vara, cînd zboară fluturii și să mi se așeze pe mînă, să vorbesc cu ei?” “E iarnă, de unde fluturi?” îi răspundea mama. Și într-adevăr de unde? Cătă cu privirea și văzu pe ușă desenat un fluture mare, iar în mijlocul său scria: “La mulți ani, iubito!”.



1 Comentarii

    Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!