Graiul părintesc

de Sa-Tok în Poezii Patriotice 2 comentarii

Manole își lua cafeaua de dimineață, trăgînd din trabuc și împrăștiind cu mîna ceața. Băutura fierbinte îi fugărea sîngele în vine, simți razele soarelui ce prin geam încearcă să-l mîngîie. În asemenea clipe, de obicei se lupta cu lenea: ce-ar fi să-și închidă prăvălia măcar pentru o seamă de vreme? Dar fără de ierburi ce-or face vracii, desigur ar căuta la concurenții din piață, vînzările ar scade și tata ar striga că familia poate să moară de foame din cauza sa. Dar iată și tata, din nou e mîhnit, cît a cautat sărmanul rădăcina nemuririi, a însurit. Bătrînul Manole aruncă o monedă în sus, o prinse și o ascunse în buzunar, în semn de salut. Juniorul zîmbi, știa: tatăl său e ciudat, ținea la tradițiile vechi, ce demult au cedat.
-Sărut mîna tată, îți fac o cafea sau usuc puțin tutun pentru pipa ta.
-Și una și alta, între timp primesc un duș. Ai avut cumpărători azi sau Zeii de dimineață sunt indispuși?
-Devreme e încă, acuși vor apărea, două lingurițe de zahăr ajung la cafea?
Bătrînul Manole dispăru după ușă, juniorul zîmbi: ”Oare toți bătrînii puțin îs cu mintea dusă?” La ușa din față clopoțeii sunară . ”Iată și primul cumpărător, gîndi Manole, acuș îl prind în plase”. Grăbit, îi ieși în față zîmbind, dar masca și-o schimbă pe dată cînd îl auzi vorbind.
-Ar-hak, îl salută bărbatul sugrum, arni a la menta, ori sa a ma bum?(Aveți ce-i pe listă, ori să-mi cat de drum?)
-O clipă, răspunse Manole, privind pe hîrtie, vă așteptăm peste o săptămînă la noi în prăvălie, sunt rare ingredientele, greu de găsit, dar facem tot ce-i posibil să fiți mulțumit. Manole îl privi de jos în sus, oare îi simte ura? I-ar întoarce pielea pe dos.
-Ha(bine), bărbatul îi aruncă o monedă de aur, drept gaj, la menta a pisar danubian mon, jad golum nah, hak-ar(pe foaie ai scrise rechizitele mele, aștept porumbelul poștaș, ziua bună).
- Ziua bună, Manole îl petrecu cu privirea, aruncînd foaia în sertar. Mare scîrbă.
-De cîte ori ți-am spus, să nu-i ignori, se auzi glasul bătrînului, bunăstarea noastră depinde de banii lor.
- Sunt sigur, s-a născut la noi în regat, dar în limba noastră nu dorește să pronunțe nici cuvîntul “rahat”. Îmi ceri să-i tratez cu respect, pe cînd acest venetic socoate că el e corect, că eu limba lui ar trebui s-o învăț, nu el pe a mea, nu înțeleg tată, unde-i mîndria ta?
- Și dacă el ieri a venit din regatul de est, de unde să-ți cunoască limba, poate peste noapte să o învețe?
-Are pe haină cusută insigna brutarilor, brutarilor din regatul nostru, nu din regatul Soarelui. Mai am și adresa sa de reședință, fii calm, e doar următorul venetic plin de fițe.
-Și totuși, glasul tău era plin de dispreț.
-Mai mult dispreț era în ochii săi, ardeau în mîndrie, arătîndu-mi că-n regatul Lunii nu dorește a vorbi în limba ei.
- În zadar îi judeci, nu sunt toți la fel și în regatul nostru tot sunt oameni răi.
- Eu nu vorbesc de oameni buni sau răi, vorbesc de faptul că, acești foști cuceritori, la noi în regat își cer drepturile lor, uitînd de a le stima pe ale noastre. Dacă aș fi eu la ei, nu cred că cineva din fii soarelui s-ar încumeta să-mi vorbească limba.
- Nu vrei să vezi mai departe de nasul tău, nu asta te-am învățat eu.
- Da, m-ai învățat să am răbdare, să vînd oricui, orice, dar bunelul m-a învățat să-mi iubesc și plaiul, să mă mîndresc cu strămoșii și să nu-mi trădez graiul.
Clopoțeii de la ușa din față iarăși sunară, dînd de știre că la alții de discuția lor nu le pasă. Bătrînul Manole și tînărul fiu văzură cum intrară în prăvălie trei copii și o adolescentă, probabil sora mai mare. Juniorul Manole o cercetă din priviri: ”Are optsprezece oare? Instinctul de mascul i se aprinse cu foc, e fiica Lunii, cum aș putea s-o ignor? Și ce ochi de lup, de prădător și cum calcă mîndru, de parcă ar merge pe un covor de flori.”
-Ar-hak, vorbi domnița, arni cerșa da sarc(aveți solzi de zmei)? Cuvintele ca palmele se loviră de obrajii lui. Manole se pierdu, de ce vorbi așa, cînd e fecioara Lunii, nu-i e rușine, ori ba...
-Să vă păzească Zeii, avem și colți de zmei, dar nu vă supărați, spuneți-mi, pentru ce aveți nevoie de ei?
-Mani navara mama, a mana ruc a pastel, vraci eo isțel, en raba leac (mi s-a înbolnăvit mama și zace acum la pat, vraciul ar vindeca-o, făcînd din ei un leac).
-Mă scuzați, dar de ce credeți că eu în limba mea nu aș înțelege cum v-aș putea ajuta? Domnița se roșise.
-Așa ne-am învățat, vorbim mai mult în limba Soarelui, știu, e păcat, dar majoritatea străinilor ce trăesc la noi în regat nu cunosc limba Lunii, așa că nu-i de mirare. Glasul domniței sună neîncrezut și Manole îi dădu răgaz un minut.
-Am senzația cîteodată că e o năpastă, dar dacă am vorbi noi doar în limba noastră, dacă fiecare s-ar încumeta, nu doar unul, eu cred că ar învăța limba Lunii. De fapt, ei o cunosc, înțeleg bine ce vorbim, doar că socot prea jos pentru ei a coborî. Bătrînul Manole tuși.
-Această problemă legată de etnii s-a dicutat la infinit, dar nimeni niciodată nimic nu a hotărît. De cîți solzi aveți nevoie, domniță, un pumn, doi? Îmi cer scuze pentru băiatul meu, cîteodată e strigoi.
-Nu e nimic, de-aș fi și eu la fel... Trei pumni de solzi, vă rog, o să ajungă, sper.
Cînd domnița plecase, zbuciumat, își aprinse un trabuc. ”Singur nu fac nimic, suntem un popor pierdut”. Cătă în sertar receta, ce brutarul i-o dădu, o învîrti în degete și o citi tăcut.
100 gr. – lapte de liliac;
200gr. – venin de albină;
300gr. – sînge de vîrcolac;
de plantă carnivoră o rădăcină;
50 gr. – lacrimi de unicorn;
250 gr. – scrum de pasărea phoenix.
300gr. – unghii de sfinx mort.
Privi încruntat înspre tată:
- Ai văzut așa ingrediente împreună vreodată? Bătrînul Manole răspunse îngîndurat:
-Poate are nevoie nu doar pentru un leac?
-Posibil. Și totuși, mă miră un fapt: pentru ce unui brutar sînge de vîrcolac? Nici vracii așa ingrediente nu comandă, doar vrăjitorii din cînd în cînd le întreabă. Azi seara îl voi vizita pe verișorul Marin, avem toate ingredientele în afară de venin.
Pe la nouă, Manole ajunse în celălalt capăt al orașului. Dorea să-l viziteze pe Marin nu doar pentru venin. Verișorul său era inițiat în magie, cum îi deschise ușa, Manole deodată îi întinse hîrtia.
-O rețetă stranie, ai putea să-mi spui de merge vorba de-o vrajă anume sau doar de leacuri?
-Bună seara și ție, uneori cred că ești nebun, poate trebua să mi-o arunci din drum?
-Să știi că nu-mi arde de glume, mi-a dat-o un brutar, uite acolo e scris și numele.
-Un bucătar? Marduk, îl cunosc. Să vedem cu ce pot să-ți fiu de folos. Să știi că a cumpărat și de la noi așa ingrediente, dar mi s-a terminat laptele de liliac, adevărat, interesantă recetă. De vrei să te ajut, să căutăm în bibliotecă, în manuscrisele vechi se găsesc răspunsuri la orice dilemă. Manole își urmă verișorul într-o sală mare plină de rafturi.
-N-ai fost niciodată la noi în bibliotecă, avem cărți aici încă de la civilizațiile dispărute. După unele cărți am învățat o limbă moartă, se numea Româna. Din cîte am înțeles, se vorbea pe aceste meleaguri cu milenii înaintea noastră, apoi a dispărut, probabil au schimbat-o pe alta. Am tradus cîteva versuri a unui poet, Pozneac Radu, să-ți citesc, o să-ți placă, pare că aveau și ei problema noastră.
Bătrîna Basarabie
Pământ plin de hotare,
Pământ uscat de dor,
Cu oameni buni și simpli
Vorbind în limba lor.
Vorbesc tăcut și moale
În glas durere port
Căci rudele străine
Vor să le-o schimbe, vor.
Îmbătrânind, săraca,
Răsare peste chipuri
Iar veneticii, Doamne,
Întineresc de ridu-i.
Și-o poreclesc străinii
Arunca țărnă peste
Îi zic moldoveneasca,
Dar ea, ROMÂNĂ este.
În ea mai scriu poeții,
O stie codrul tot,
În ea se nasc izvoare
Și stelele mai mor.
Casuța mea din paie
În claie peste claie
Ascunde în odaie
Băntrâni vorbind de ploaie.
Au nu cumva, străine,
Dorit-ai dumneata
Băntrânii ploi să cheme
Numai în limba ta ?
Tu, mal fără de albie,
Batrâna Basarabie!
Tu, vârf tocit de sabie,
Bătrâna Basarabie!
-Ți-a plăcut?
-Da, i-am simțit durerea. Bine Marine, dar avem puțin timp, trecutul nu-l putem schimba , dar viitorul a.
-Atunci, să purcedem, ne afundăm în lectură, apropo, m-am întîlnit ieri cu moșul Alexandru.
-Știi bine, eu nu prea îl iubesc, oamenii de genul său mă plictisesc, sunt sigur: iarăși se lăuda că-n străinătate totul e mai bine și mai frumos ca acasă. Probabil, e un tic la oamenii care se întorc de peste hotare, la fiecare pas îți vorbesc: aici e așa, da iată în regatul cutare totul e altfel, e făcut ca la oameni. Creează impresia că ei nu cunosc ce-i mîndria de plaiul tău natal. Ce poate fi mai frumos decît regatul nostru sub Lună plină?
-Începe, eu plec să aduc niște tartine, pe stomacul plin, capul lucrează mai bine.
Manole și Marin răsfoiau manuscris după manuscris și doar spre zori Marin a strigat:
- Am găsit, e o vrajă, poftim, uite, se adaugă-n mîncare sau în pîine, la dorință, efectul ei... te lasă fără voință... Manole, pîinea din brutăriile lui la noi în oraș se găsește în orice locuință.
-Și tartinele care le-am mîncat, erau din aluat tot la ei preparat? Cînd vraja începe să intre în putere?
-Peste douăsprezece ore, suntem pierduți, vere!
- Poate își face doar rezerve, ce spui? Ar fi bine să anunțăm sfatul orașului. Nu știi, există o vrajă de apărare?
-Sunt doar începător, pentru prima oară mă întîlnesc cu asemenea magie.
Peste o săptămînă Manole se afla la el în prăvălie, clopoțelul de la ușă sună și intrase brutarul cu pricina.
-Ar-hak, îl salută veneticul și Manole îi răspunse cu zîmbet:
-Ar-hak, bine ați venit la noi în prăvălie.
Nu știa Manole, dar nici nu-i păsa, că puțin mai departe pe drum, un fecior și o fecioară a Lunii, mergeau ținîndu-se de mînă, vorbind în limba Soarelui.




2 Comentarii

  • Avatar of anothermede anotherme

    Asta nu mai e ficţiune. Tu, magicianule, ai găsit portaluri către alte dimensiuni, limba aceea pe care o stăpâneşti, n-are cum să nu existe. Şi ce-mi place cel mai mult la ea e că păstrează şi cuvinte din limba aceea moartă, româna.
    Hak-ar!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!