LA MULŢI ANI - ACUARELE ÎN ETER

* dedicată poetei Mihaela Meravei *

vorbeam şi ţiparii consoanelor
strecurau râuri galbene între vertebrele decalcifiate
a zilei lucrătoare
colţii de haită a întâmplării de-a fi
respirare de piatră
aburii veşniciei ridică armură
în care silabele răsfoiesc măştile din pupilă
dirijor măiastru dă voie vocilor să fibrileze
clar-obscurul pielii mele când atinge buzele efemerului
şi-şi desenează galaxiile
minutarele verbelor încep să se scurgă
de la sămânţă spre muguri
înşiruite-n coloană
cuminte strâng în pumn de vânturi undele vorbelor
le împletesc violete cosiţe de ileană cosânzeană
şi-nvăţ să brodez
straie de lumină cuvintelor
înainte de-a le arunca în creuzetul genezelor

să te apăr de tristeţe
vezi părinte cât de frumos ţi-am împodobit veşniciile?