Bogatul cel invidios

Se plimba prin sat boierul,
Tot cu ochii-n jurul lui,
Cȃnd ȋn cale ȋi ieșise
Un țăran.

-Mie să-mi spui,
Vezi livada ‘ceea mare
De pe deal? A cui să fie?

-Dar, boierule,
E-a voastră,
C-ați strȃns multă bogăție!

-De păduri și de ogoare
Ce spui,
Oare-s ale mele?

Ȋl mai ȋntrebă boierul,
Lăudȃndu-se cu ele.

-Sunt și astea, că nu are
Nimeni loc, pe-aici, să stea…

­-Care va să zică,
Toate…
Sunt proprietatea mea!

-Nu chiar, ȋndrăzni săracul
Spre bogat, ceva al meu
Oi avea și eu,
Acolo,
De la bunul Dumnezeu!

Și-nspre cerul fără margini,
Mai frumos...decȃt un sat,
Ȋntinzȃnd mȃna trudită,
Cel smerit
A arătat.

Lucru greu pentru boierul
Ros de pizma urȃcioasă,
Care, nevăzȃnd pămȃntul -
Al lui, tot -
Grăbi spre casă.