Nu stiu cum sa o numesc




Mă plimb singura printr-un parc întunecat,
Afară-i frig iar lacul de gânduri reci a îngheţat,
Copacii plâng, frunzele sunt a lor lacrimi
Cad pe pământ, suferind îşi ascund a lor patimi.

Drumuri pustii, încet în noapte amuţesc
Când la tine singura, stau şi mă gândesc,
Apari în vise şi amintiri dureroase,
Nu mai pot suferi jocurile tale misterioase.

Taine izbucnesc din a ta privire,
Taine pătrund, spre a mea uimire.
Din fiinţa ta, cea minunată,
În mintea mea cea întunecată.

Luminând cărări albastre
Tu urci încet spre astre,
Cuprins de farmec ramai printre stele,
Încerc sa te caut dar nu te gasesc printre ele.

Mă trezesc tremurand cand nostalgia a pierit,
Singura stau; sunt trista ca n-ai venit !
Mă gândesc la tine, iar tu stai printre stele,
Cuprinsă de braţele alteia, nu de ale mele !



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!