Fără titlu #2

Cineva a-ncercat să-l inveţe,ce e viaţa
Când a-nceput maratonul sădirii unui pom,
Găsirea omului potrivit,educarea altui om
Şi ţinerea strânsa de cea mai fină aţă.


Fiind slab la intreceri ,va sta azi fară faţă.
Uite că,la întalnirea lui,n-a venit şi fericirea.
Şi pasă că mâine,va repeata menirea.
Privirea lui ca şi inima,de-atunci îngheaţă.

Mai târziu voluntar,va ignora manifestarea,
Devinind împotrivă la sistem,dar cu capul sus.
V-ancerca să scrie ‘’NU’’,unde e tapat ‘’IMPUS’’
Şi v-a merge încet când v-ancepe mânarea.


Alături v-a sta,fară mimica,apoi mai departe,
Cercetând paşi şi-ascultând vorbe,
Peste secole,poate,v-a stoarce de-aici note,
Sau v-a scrie cea mai subţire carte.


Altă zi,mai sus,ca mare,erou exemplar,
Va striga de pe scenă ce e drept si nu,
Doar după ce-aterminat concertul,
Dar fericit de-ncercare,ce e rar.


Tot el,sâmbătă seara,o pauză s-a luat.
Priveşte,speriat,imprejur.
Pare a fi un spectacol, cu gen prea dur,
Al carui rol principal l-a ocupat.


Şi nu e vina celui,ce a vrut să-l înveţe,
Mai mult chiar,aici nimeni n-a greşit.
Problema e poezia cu-n banal sfârşit,
Definiţia omului cu mai multe feţe.