Fulgii

de OneI în Poezii de Iarnă 0 comentarii


Afară balerine albe se adună
Rupte din rază sidefie de lună,
Se aşează sfioase pe pământ
Şi le numărăm de toate câte sânt
Zece, o sută, o mie
Se-aşează şi-aşteaptă altele să vie…
- Sclipitoarele balerine din ,,Spărgătorul de nuci”
Nu poţi mai repede să le aduci?
- Ba bine că pot, frumoasă-mpărăteasă,
Dar lasă-i pe copii bucurându-se să iasă.
Ş-apoi, cele pe care le vezi venind
Doar se-alătură spectacolului ruşinos zâmbind!
- Vântule, tu ai dreptate!
Să nu le grăbim, vin de departe…
Şi cum vorbea Iarna cu Crivăţul
Pe umbrele negre se-aşeza omătul…
Într-o eşarfă de vise sfâşiată
Întreaga pădure-i îmbrăcată…
Balerinele mai ţes ş-acum fire de mătase fantomatică
Ce se aşterne pe faţa mării aşa fantastică…
Fină stofă ţes purii fluturi
Pentru-ale pământului giulgiuri,
Noi călcăm pe ele
Şi scârţâie de durere,
Şi totul plânge în tăcere.
Răscoala fulgilor porneşte
Şi giulgiul iar se risipeşte…
Pământul prinde-a avea iar viaţă
Şi Crivăţul din nou în jur îngheaţă.
Puţinele frunze ce-au rămas,
Negre de durere s-au retras
Să moar-o dată cu pământul
Ş-apoi să ia iarăşi cuvântul!
Să spun-aici cine conduce:
- Crăiasa Iarnă şi balerinele Fulgii!!!



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!