Povestea lui Ion

Dimineața cu cocoșii,
Mă trezesc și iar la muncă.
Iau toiagul, iau și straista,
Plec cu oile pe luncă.
Mă numesc Ion, ciobanul,
Sunt cioban la Împarat.
Altceva nu știu nimica,
Decît numai de lucrat.
Pentru fiecare oaie
Eu răspund cu capul meu.
Este foarte responsabil
Lucrul care îl fac eu.
Turma, pasc, lîngă pădure,
Iarba-acolo e mai deasă,
Numai o problemă este:
Lupii dacă o să iasă.
Nu-i nimic toiagul tare,
Mînă lupii de la turmă.
Dacă mai stîrnesc ogarii,
Nu rămîne nici o urmă.
Zi de zi îmi este vesel,
N-am motive de tristețe
Dar, încă mai bine este
Cînd ai cui spune binețe.
Rar apar l-ampărăție,
La castel, la Împărat


Nu prea-mi face mii plăcere,
Să îl văd așa-nervat.
Dară, într-o zi cu soare
Am avut pe-acolo drumuri,
Inima se zbate tare,
Gîndul este precum fumul.
Am văzut o fată dragă,
Nu am mai văzut ca ea,
Nu-nțeleg e om sau înger
Ce-a atins privirea mea.
Eu de obicei sunt iute,
Limba mea oase nu are
Dar, aici perduse-m graiul,
Nu găseam cuvîntul care,
M-ar apropia de ea,
Cine știe ci-o să fie.
Iaș aduce tot ce vrea
Doar să fie-n veșnicie.
Înc-un pas ș-o iau de mînă,
Cînd mărețul împărat
A strigat:”-Fiica mea dragă!”,
Și tot planul s-a stricat.
A fugit fata spre tată,
Acum multe-am înțeles.
Ea așteaptă prinți și gata.
Nu sunt eu, acel de-ales.
Care fată de-mpărat?
La cioban se va uita.
Cît de mult eu nu aș vrea,
Cît de mult eu na-ș lucra.
Nu va accepta-mpăratul
Pentru fată-un astfel mire,
Eu sunt cela blestematul
Care-l va scoate din fire.
Tot mai des pe-acolo-mi place
Să îmi concentrezi privirea,
Să visezi cum lîngă dînsa,
Ne-acuprindre strîns iubirea.
Multe ori pe săptămînă
Eu alerg spre-alor castel.
Tare-aș vrea s-o iau de mînă,
Dară doar privesc nițel.
Mi se pare că și fata
A țintit spre mine ochii.
Cine știe ce gînd are?
Ce frumoase are rochii!
Peste două luni jumate,
S-a apropiat de mine,
A zîmbit și-a zis:”-Ciobene!
Ce s-a întîmplat cu tine?
Văd că des apari pe-aicea,
Mă petreci cu-a ta privire,
Poate-mi spui ce ai pe suflet,
Nu cumva ai vre-o iubire?”
Eu ce pot să spun acuma:
”Da, Prințesă am o jale,
De mult timp privesc la tine
Cu tristețe și splendoare! ”
Iar Prințesa spune-ncetul:
”-De ce zici că cu tristețe?
Este doar o fericire,
Doar cu zîmbete pe fețe!”
”-Care zîmbete? Prințesă,
Cine sunt eu pentru tine?
Te iubesc! Dar n-am ce face
Poți să-ți spun: Rămîi cu bine!”
”-Stai ciobene! Am și eu
Ce să-ți spun acuma, iată
Tu îmi placi dar, este greu
Să îi spun la al meu tată.
Despre-această noutate
Te va pedepsi pe tine,
Nu pot să permit aceasta,
N-o să-mi fie mie bine.”
Pe furiș lîngă castel,
Ne-ntîlneam un sfert de an,
Bune timpuri au mai fost
Pînă cînd al meu dușman,
A văzut că fata lui
Tot dispare din castel,
Cînd o strigă, ea tot nu-i.
A chemat un băiețel
Și ia poruncit să afle
Unde fiica lui dispare.
Ce-l băiat a urmărit-o.
Știe de-am cine cu care.
Chiar a doua zi-mpăratul
A chemat Prințesa fată
Și ia spus că-adună Prinții,
De mireasă să o vadă.
Uite jalea ne-ntîlnește,
Ea refuză, strigă: ”-Tată!
Nu impune-a ta Prințesă
Pe nevrute măritată!
Știi tu bine Împărate,
Tare eu iubesc Ciobanul,
Mă impui să fac păcate
Cu streinii, cu dușmanul...”
Nu a ascultat Mărețul,
Nu aude glasul ei.
Și a spus: ”-Bine! Vedem noi,
Cine va mai paște miei.”
Împăratul m-a chemat
Și mi-a poruncit ceva.
Nu pot să refuz nicicum,
Că-ci pedeapsa va urma.
M-a trimis cu slujmă mare,
Peste mări, peste hotare,
De castel tot mai departe,
Să mă uite ca pi-o carte.
Mulți de-arîndul de-acum ani,
Am văzut întreaga lume.
Și prieteni, și dușmani,
Nu-i mai țin minte pe nume.
Multe țări cutreierate,
Nu mi-a alinat durerea.
Așteptam eu numai una,
Să văd dragostei averea.
Cînd în Turcia-m ajuns,
Cu corabia măreață,
Ca să facem un popas,
Pînă mîine dimineața.
Toți de una doar vorbeau:
Că un Prinț de-alui Pahan,
Se însoară cu Prințesa,
Fiica unui moldovan.
Nu cumva a mea Prințesă
Peste mare se mărită,
Cu Ahmed Pahan al doilea
Vrea să fie fericită?
Nu am mai închis eu ochii,
Mă frămîntă gîndul rece,
Nu știu ce să fac acuma,
Noaptea pe încetul trece.
Dimineața, deșteptarea,
Pe corabie-am urcat.
Toți sunt bine odihniți,
Numai eu m-am îmbătat.
Ce să faci așa e viața,
Cineva e cineva,
Numai eu cu soarta tristă,
Numai apa voi tăia.
Iată Anglia se vede,
Nu ne mai oprim la ea.
Noi spre India curs ținem,
Multe noi vom cumpăra.
Un taifun ne-nchide drumul,
Ne învîrte tot pe loc.
Eu mă bucur ca nebunul,
Iată e al meu noroc.
Iată se termină chinul,
Se sfîrșește tot acuma.
Ca să faci se liniștește,
Cade ciața precum bruma.
În această ceață deasă,
Capitanul ține cursul,
Nu spre India măreață,
Dar nici eu cu sigur nu știu.
Am ajuns la mari pămînturi,
Toată lume-ai ca ceunul,
Noi îi întrebăm: ”-Ce țară?”
Unul strigă ca nebunul.
Doar niște copaci exotici
Nu văd nici un pom de nuc,
Mi se pare că aicea
L-au mîncat pe domnul Cook.
Prin desene și prin semne,
Noi am înțeles doar una,
India nu e pe-aproape,
Dar aici e Ganalula.
S-a apropiat un negru,
Cu o pană de paun.
Noi am înțeles că este
Cel mai mare și nebun.
El a ordonat să mergem
Sub copacul cel mai mare,
Este-a lui împărăție,
Numai că castel nu are.
Cu un deget el arată
Spre băiatul lui, se vede
Și pi-o limbă diocheată
Spune ce singur nu crede.
Din a luia povesteală,
Eu am înțeles doar una
Că trimite-a lui maimuță
Spre Moldova cu cununa.
Cela este prinț al lor
Și a auzit nebunul
Că Prințesa din Moldova
Se mărită cu Prinț unul.
Iar, pe mine mă jîgnește,
Uite chiar și o maimută
Are dreptul să se-nsoare
Cu o fată mai albuță.
Iar, c-o ciudă foarte mare,
Am pornit pe drum de ape.
Cînd va fi momentul cela?
Cînd va fi și bine, poate?
La pămînt american
Am ajuns cu marfă bună.
Eu mă rog să nu mai fie
Vorbe goale de cucună.
Vorba lora sîsîită,
Nu puteau spune ”Ion”
Mai în scurt am devenit
Om văzut. Sunt Mr. John.
Din America-m ajuns
În Rusia, cea Țaristă,
Sunt aproape dar, nu pot
Să îmi văd Prințesa tristă.
Dar de ce așa eu cred?
Că nu pot, este-o greșeală.
Am schimbat eu niște bani
Pe un cal și pe o oală.
Chiar aproape-o săptămînă,
Am ținut drumul spre casă,
Am ajuns taman la vreme,
Am ajuns taman la masă.
Cînd sărbătoreau cu toții
Nunta cu Prințesa mea,
M-am apropiat de masă,
Lacrima îmi tremura.
”-N-am avere, am doar oală,
Dar e plină de iubire,
Îți promit că doar cu dînsa
O să fie fericire!
Am să construiesc o casă
N-o să fie ca castel,
Dar o să-ncăpem cu toții:
Noi, fetiță, băiețel!
Lasă Prinții toți în pace
Hai cu mine nu fii proastă
Împreună tot vom face,
Viața să ne fie vastă!”
Împăratul lăcrămară,
M-a recunoscut, se vede
”-Dacă vă iubiți, atuncea
Ce n-ar spune, ce n-ar crede,
Prinții vor lăsa mireasa,
La cioban o dau cu bine
Și jumate din avere
Doar să fiți voi lîngă mine!”
Iată-așa eu am pățit,
Tot cu bine s-a sfîrțit,
Sunt eu iarăși fericit,
Tînăr iar și-ndrăgostit.