Toamna e anotimpul când pot vorbi cu mama

Avatar of semanticde semantic în Poezii de Toamnă 0 comentarii


Am așteptat să treacă două anotimpuri
știu nu poți să-mi răspunzăi
dar ochii mei îți văd chipul
imortalizat pe fiecare frunză
căzută la picioarele mele
te simt în izul merelor coapte
și-al strugurilor sângerii
eu am rămas un cuib
a cărei pasăre a plecat spre o altă dimensiune
știu că îmi privești zborul
dar nu-mi dai nici-un semn
un fulger ți-a lovit aripile
câteva pene au rămas înrădăcinate-n pământul
pe care-l stropesc cu lacrimi
dorm atât de adânc
în fiecare toamnă
visez cum un înger coboară din ceruri
(probabil un sol venit de la tine)
îl strig cu numele tău
dar ecoul chemării nu se întoarce
sunt un cuib părăsit și nimic altceva
când mi-e frig
presar rugina frunzelor peste mine
și aștept cuminte cealaltă toamnă ca pe-o minune divină



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!