Când.....................

Când
când cred că am murit pentru iubire
şi fruntea mi-o îngrop în nepăsare
iar cugetul cu mii de amănunte
trecutu-n centimetri îl măsoară

când numai pete văd pe soare
viitorul nu-l mai desluşesc
un jug prea greu secunda-mi pare
şi mărăcinii cresc

când râd de lacrimi şi dispreţuiesc durerea
mi se îndoaie strigătul în patru
nu e un suflet să-mi zâmbească blând
dulceaţă nu e să-mi calmeze fierea

în zarea neagră stele nu se-aprind
să mă aducă înapoi la vatră

când rătăcesc pe străzi întunecate
între fantome gândul neputincios se zbate

când nu mai pot iubi şi lumea nu mi-e dragă
atuncea simt
că aş iubi o omenire-ntreagă

****
Nu am

nu am uitat iubirea
cu toate că departe
în scrumul amintirii
zac visurile moarte

nici am s-o uit vreodată
deşi îi văd pătată
la colţurile toate
icoana defăimată

e sfântă prin menire
oricât de umilită
eu pot să uit de mine
ci n-o să uit iubirea