Enigma

Enigma vieții bântuie prin minte
Ea stânge gânduri, le aprinde
Ne spune că răspunsul nu-i
Chiar dacă căutăm în noi.

Deschis, privind la toate clar,
Ne resemnează, totul e-n zadar
Un fapt ce macină greoi
Chiar dacă ”căutăm” în noi.

Decepția cuprinde pe la spate
Încet cu picătura bate,
Cu o precizie înaltă răcorește
Și sufletul pribeag ni-l găurește.

Nu vrem să mai sperăm, nimic
Nu am de ce să mai explic
Căci picături mai multe, cad în ploi
Nimic nu e, chiar dacă căutăm în noi?

Puterea, forța care ne conduce
În ce direcție dorește s-o apuce?
Vezi tot depinde, câți vor vrea s-arunce
Sau să preia în spate încă-o cruce.

Căci universul nostru poate
Doar el mai știe cum să le mai poarte,
Și moare-n agonie grea
Căci nimeni, nimeni nu mai vrea.

Să înțeleagă, ochii să-și deschidă
Și să ridice-n sus privirea cea timidă,
Trezindu-se din somnul său de miel
Privind înfiorat, la crudul adevăr.